17.12.08

Si eu cu cine votez?

Colind strazile Brasovului. O mare de portocaliu imi inunda privirea. Decoratiuni de Craciun? Ma opresc in fata unei “podoabe” dreptunghiulare imense, din mijlocul careia o pereche de ochi veseli incearca sa ma hipnotizeze. Mos Craciun?

Nu. Parlamentarul Y. Primul gand care imi strabate conexiunile neuronale: cine, pentru numele lui Dumnezeu este acest Parlamentar Y si…dece imi suna cunoscut mirificul nume?

Alegeri. Da. Fericirea care pusese stapanire pe mine in momentul in care ma convinsesem ca aterizase si Craciunul in micul nostru oras, dispare. Alegeri.

Ajunsa acasa, inghetata pana in maduva oaselor, aprind televizorul. Stiri; titlul care ocupa jumatatea inferioara a ecranului: “Criza economica pune stapanire pe Romania”. Reporterul inghesuit pe un sfert de cadru, care incearca sa dezvolte afirmatia, se balbaie de frig: “…p-primaria Brasov n-nu are fonduri suficiente pentru impodobirea orasului cu luminite de Craciun, ca in anii anteriori.”.

Frumos. Genial! Cum de nu imi imaginasem asa ceva?! Ar fi fost absolut incredibil ca sarmana primarie sa aiba fonduri pentru o sarbatoare atat de nesemnificativa precum Craciunul. O nimica toata, ce-i drept!

Alegerile! Da, acesta este un eveniment cu adevarat crucial! Ce s-ar fi facut saracii brasoveni in lipsa fabuloaselor afise “minuscule”, agatate prin fiecare colt semiobscur al orasului? Categoric nu ar fi stiut cu cine sa voteze! Nici nu sunt mentionati “putinii” candidati din zece in zece minute pe toate posturile radio si TV.

Nu-i nimic. Ultima noastra speranta consta in fondurile stranse pentru caciulitele de Mos Craciun, care pot fi agatate cu usurinta deasupra capului Parlamentarului Y impreuna cu “gasca” acestiua, care dupa cum tine sa mentioneze citatul negru pe portocaliu: “Vor binele Brasovului.”.

Keine Kommentare: