Portretul unui artist ca Honterist

Un sacou gri-pertol se opri in fata statuii. Coridorul era plin de coate, shuzi si geci agitate, care il loveau din toate partile. Cu cateva zile in urma, in timp ca astepta trenul spre Bucuresti, cotidianul il tratase in acelasi mod nepasator: nimeni nu il baga in seama iar el nu vedea pe nimeni. Ar fi fost cu adevarat interesant daca, macar pentru o zi, cei din jur ar fi putut sa se opreasca si sa admire, sa simta. Dar nu era cu putinta. El era singur.
- Tot aici esti? Stau si ma uit la tine de zece minute, iar daca nu ma insel, o pauza in scoala asta exact atat dureaza. Nu ai de gand sa iti onorezi profesorul cu prezenta la ora?
Ce nu ar fi dat sa stea in patul comod de acasa, cu ceasca de cafea intr-o mana, cu o un roman de James Joyce in cealalta si sa citeasca la lumina lampii cu bule de ceara. Scaunul insa era rece. In fata clasei profesorul incerca sa dezlege misterele vietii, gesticuland excesiv, in timp ce o duzina de perechi de ochi incercau sa stea deschisi.
Dupa aproximativ un unicorn, trei picturi de Salvador Dali si un monolog shakespearian, ora se termina. Ii placea sa viseze cu ochii deschisi; defapt, asta facea tot timpul.
- Iar ma ignori? Niciodata nu asculti cu adeverat ce incerc sa iti zic! Ba da? Atunci spune-mi, te rog, despre ce vorbeam? Da, asa ma gandeam si eu...ai un foc?
Creionul se misca pe hartie, lasand o dara neagra pe suprafata alba: o floare, un zar, un cameleon. Isi ridica privirea. Melodia de Edith Piaf i se invartea prin cap in timp ce profesorul dansa pe ritm; se apropie, se apropie...
- ...sa nu crezi ca nu apreciez arta, dar te-as ruga sa si scrii in timp ce eu dictez!
Ultimul unicorn din cadrul ultimei ore. Ultimele coate, utimii shuzi si ultimele geci din acea zi. Ultima privire in directia statuii. Acasa. Prima cafea, prima carte, prima pictura...

CIOBANUL-DE-NOAPTE

Ora: 01:00 a.m.. Pozitia corpului: orizontala, cu o usoara inflexiune in zona capului. Locatie: pe pat. Liniste totala.

Trezindu-se, are una din acele “revelatii divine”- isi da seama ca trebuie sa mearga la baie. Ajutata de doua degete ale mainii drepte, reuseste sa inlature plapuma cu succes de pe suprafata corpului.

- Bine(in soapta, desigur).

Dupa alte cateva miscari perspicace, se afla in picioare(care erau, in mod ironic, doua, chiar si la ora aceeea), langa pat. Nu intentioneaza sa trezeasca pe nimeni altcineva, dar dupa cum se intampla adesea, unul dintre papucii de casa o luase deja la fuga si isi ajunsese intre timp stapanul, imbarligandu-i-se printre picioare; rezultat: ea cade, tragand dupa sine jumatate de camera. Liniste.

- Nu s-a trezit nimeni...(in gand, desigur).

Reuseste sa isi redobandeasca pozitia anterioara si fara alte incidente nedorite, ajunge la usa; pune mana pe clanta siii...da, totul era conform asteptarilor ei: sifonierul inlocuise usa camerei si de data aceasta. Inchide usa dulapului si o ia in directia opusa.

Ajunsa in hol, se impiedica de sarpele care se mutase in spatiul dintre covorul coridorului si gresia baii.

Trage apa. Da drumul la robinet, ia sapunul si ridica privirea: o pereche de ochi rosii, bulbucati se holbeaza la ea din strafundurile oglinzii.

- Doamne!(exclamatie in toata puterea cuvantului, desigur).

Isi muta privirea la sapunul roz care ii scapase din mana la vederea “aratarii” de pe suprafata neteda de deasupra chiuvetei. Se apleaca; primeste un “cot” in ochi din partea suportului de prosoape, care tocmai isi facea incalzirea de dimineata.

Inapoi in camera. Ora 02:00 a.m..

(-?!)

Pozitia corpului: orizontala cu o usoara inflexiune a capului. Locatie: pe pat. Zarva totala.

*

Acesta este un simplu “portret”, apartinand unui asa-numit “cioban-de-noapte”, care are grija de turma sa.

Urmare logica a faptelor relatate: intregul apartament (a.k.a. intreaga turma) urmeaza exemplul ciobanului.