Un sacou gri-pertol se opri in fata statuii. Coridorul era plin de coate, shuzi si geci agitate, care il loveau din toate partile. Cu cateva zile in urma, in timp ca astepta trenul spre Bucuresti, cotidianul il tratase in acelasi mod nepasator: nimeni nu il baga in seama iar el nu vedea pe nimeni. Ar fi fost cu adevarat interesant daca, macar pentru o zi, cei din jur ar fi putut sa se opreasca si sa admire, sa simta. Dar nu era cu putinta. El era singur.
- Tot aici esti? Stau si ma uit la tine de zece minute, iar daca nu ma insel, o pauza in scoala asta exact atat dureaza. Nu ai de gand sa iti onorezi profesorul cu prezenta la ora?
Ce nu ar fi dat sa stea in patul comod de acasa, cu ceasca de cafea intr-o mana, cu o un roman de James Joyce in cealalta si sa citeasca la lumina lampii cu bule de ceara. Scaunul insa era rece. In fata clasei profesorul incerca sa dezlege misterele vietii, gesticuland excesiv, in timp ce o duzina de perechi de ochi incercau sa stea deschisi.
Dupa aproximativ un unicorn, trei picturi de Salvador Dali si un monolog shakespearian, ora se termina. Ii placea sa viseze cu ochii deschisi; defapt, asta facea tot timpul.
- Iar ma ignori? Niciodata nu asculti cu adeverat ce incerc sa iti zic! Ba da? Atunci spune-mi, te rog, despre ce vorbeam? Da, asa ma gandeam si eu...ai un foc?
Creionul se misca pe hartie, lasand o dara neagra pe suprafata alba: o floare, un zar, un cameleon. Isi ridica privirea. Melodia de Edith Piaf i se invartea prin cap in timp ce profesorul dansa pe ritm; se apropie, se apropie...
- ...sa nu crezi ca nu apreciez arta, dar te-as ruga sa si scrii in timp ce eu dictez!
Ultimul unicorn din cadrul ultimei ore. Ultimele coate, utimii shuzi si ultimele geci din acea zi. Ultima privire in directia statuii. Acasa. Prima cafea, prima carte, prima pictura...
Abonnieren
Posts (Atom)
