Statea singur in camera semiobscura, asezat pe scaunul invelit in piele purpurie; lumina focului din semineu se juca cu trasaturile fetei imbatranite de ganduri. Varful stiloului dansa pe bucata de hartie, intinsa pe genunchi:
“Domnule D.,
Subsemnatul I. …”
Nu! De ce sa fie el nevoit sa ii faca ei o favoare…EI? – Ea, cea care nu da niciodata, dar ia intotdeauna; ea, cea care nu intreaba niciodata, dar primeste raspunsuri; ea, cea care…NU! Nu este ea cea din pricina careia el nu a mai fost capabil sa iasa din casa de zile intregi? Nu este EA cea care i-a smuls inima direct din piept si a stors-o de orice picatura de iubire ramasa inauntru? Fusese sigur zile in sir ca ea va fi motivul mortii sale premature.
- Ce ganduri infantile, isi zise el, parca abea trezindu-se dintr-un vis. Ce ganduri infantile! repeta el. Moarte? In nici un caz! Tinerete, frumusete, inteligenta, avere – toate imi apartin si toate fac parte din viata, nu din moarte! Ce ganduri infantile!
Aratatorul mainii drepte se departa de degetul mijlociu; stiloul lovi pamantul.
Dintr-o strangere de pumn, bucata maronie de hartie se transforma intr-un mic bulgare sifonat, care, parca prinzand aripi, zbura pana ce atinse flacarile vesele ale semineului. Surprins de caldura cu care fusese primit, bulgarele se rusina si se facu mic…mic…cenusa. In acel moment focul se inteti, iar lumina imprastiata in incapere deveni mai puternica.
- Traiesc! Exclama cel al carui mana aruncase hartia mototolita in mijlocul flacarilor. Am renascut! Ca un
In zorii urmatoarei zile menajera intra in camera si gasi stapanul casei…mort.
In poalele trupului neinsufletit se afla o bucata de hartie, pe care erau scrijelite urmatoarele cuvinte:
“
dreptul de a pune capat suferintei mele aici si acum!”
