Portretul unui artist ca Honterist

Un sacou gri-pertol se opri in fata statuii. Coridorul era plin de coate, shuzi si geci agitate, care il loveau din toate partile. Cu cateva zile in urma, in timp ca astepta trenul spre Bucuresti, cotidianul il tratase in acelasi mod nepasator: nimeni nu il baga in seama iar el nu vedea pe nimeni. Ar fi fost cu adevarat interesant daca, macar pentru o zi, cei din jur ar fi putut sa se opreasca si sa admire, sa simta. Dar nu era cu putinta. El era singur.
- Tot aici esti? Stau si ma uit la tine de zece minute, iar daca nu ma insel, o pauza in scoala asta exact atat dureaza. Nu ai de gand sa iti onorezi profesorul cu prezenta la ora?
Ce nu ar fi dat sa stea in patul comod de acasa, cu ceasca de cafea intr-o mana, cu o un roman de James Joyce in cealalta si sa citeasca la lumina lampii cu bule de ceara. Scaunul insa era rece. In fata clasei profesorul incerca sa dezlege misterele vietii, gesticuland excesiv, in timp ce o duzina de perechi de ochi incercau sa stea deschisi.
Dupa aproximativ un unicorn, trei picturi de Salvador Dali si un monolog shakespearian, ora se termina. Ii placea sa viseze cu ochii deschisi; defapt, asta facea tot timpul.
- Iar ma ignori? Niciodata nu asculti cu adeverat ce incerc sa iti zic! Ba da? Atunci spune-mi, te rog, despre ce vorbeam? Da, asa ma gandeam si eu...ai un foc?
Creionul se misca pe hartie, lasand o dara neagra pe suprafata alba: o floare, un zar, un cameleon. Isi ridica privirea. Melodia de Edith Piaf i se invartea prin cap in timp ce profesorul dansa pe ritm; se apropie, se apropie...
- ...sa nu crezi ca nu apreciez arta, dar te-as ruga sa si scrii in timp ce eu dictez!
Ultimul unicorn din cadrul ultimei ore. Ultimele coate, utimii shuzi si ultimele geci din acea zi. Ultima privire in directia statuii. Acasa. Prima cafea, prima carte, prima pictura...

CIOBANUL-DE-NOAPTE

Ora: 01:00 a.m.. Pozitia corpului: orizontala, cu o usoara inflexiune in zona capului. Locatie: pe pat. Liniste totala.

Trezindu-se, are una din acele “revelatii divine”- isi da seama ca trebuie sa mearga la baie. Ajutata de doua degete ale mainii drepte, reuseste sa inlature plapuma cu succes de pe suprafata corpului.

- Bine(in soapta, desigur).

Dupa alte cateva miscari perspicace, se afla in picioare(care erau, in mod ironic, doua, chiar si la ora aceeea), langa pat. Nu intentioneaza sa trezeasca pe nimeni altcineva, dar dupa cum se intampla adesea, unul dintre papucii de casa o luase deja la fuga si isi ajunsese intre timp stapanul, imbarligandu-i-se printre picioare; rezultat: ea cade, tragand dupa sine jumatate de camera. Liniste.

- Nu s-a trezit nimeni...(in gand, desigur).

Reuseste sa isi redobandeasca pozitia anterioara si fara alte incidente nedorite, ajunge la usa; pune mana pe clanta siii...da, totul era conform asteptarilor ei: sifonierul inlocuise usa camerei si de data aceasta. Inchide usa dulapului si o ia in directia opusa.

Ajunsa in hol, se impiedica de sarpele care se mutase in spatiul dintre covorul coridorului si gresia baii.

Trage apa. Da drumul la robinet, ia sapunul si ridica privirea: o pereche de ochi rosii, bulbucati se holbeaza la ea din strafundurile oglinzii.

- Doamne!(exclamatie in toata puterea cuvantului, desigur).

Isi muta privirea la sapunul roz care ii scapase din mana la vederea “aratarii” de pe suprafata neteda de deasupra chiuvetei. Se apleaca; primeste un “cot” in ochi din partea suportului de prosoape, care tocmai isi facea incalzirea de dimineata.

Inapoi in camera. Ora 02:00 a.m..

(-?!)

Pozitia corpului: orizontala cu o usoara inflexiune a capului. Locatie: pe pat. Zarva totala.

*

Acesta este un simplu “portret”, apartinand unui asa-numit “cioban-de-noapte”, care are grija de turma sa.

Urmare logica a faptelor relatate: intregul apartament (a.k.a. intreaga turma) urmeaza exemplul ciobanului.

-TOTUL SAU NIMIC-

O camera oarecare, intr-o zi oarecare; un scaun, un birou pe care ocupa tronul monitorul, cateva creioane si pixuri rasfirate alaturi de o poza inramata cu Nicolae Guta. Nimic altceva. Banalitate pentru societatea romana contemporana.

Aceeasi camera oarecare, 24 decembrie; un scaun tapitat cu ghirlande sclipitoare, multicolore. Un birou care geme sub greutatea bradului supraincarcat. Monitorul, uitat intr-un colt, da semne de excentrism, purtand mandru cinci stelute aurii, lipite cu stangacie pe butoane. Creioanele si pixurile care se multumisera pana acum sa poarte ca podoaba numai un sumar strat de praf, sunt acum invelite in panglici portocalii si rosii. Nici macar rama pozei cu Nicolae Guta nu scapase nevatamata; agatata de coltul drept superior, o caciulita albastra de Mos Craciun atarna inerta. Totul decorat pana la refuz. In continuare, banalitate pentru societatea romana contemporana.

Totusi, de ce? De ce totul trebuie sa insemne, in ziua de astazi, prost gust, kitsch? De ce simt romanii nevoia de a excela in acest domeniu? De ce totul sau nimic?

Sunt sigura ca multe persoane au incetat de a-si mai pune astfel de intrebari, dar pe mine ma macina, in adevaratul sens al cuvantului. In orice caz, atata timp cat nu ma va onora cineva cu un raspuns in aceasta privinta, si atata timp cat se va mai pune aceeasi problema, eu cred ca voi opta pentru…nimic.

NOTA DE SUBSOL: imi cer scuze pentru lipsa semnelor diacritice. Coming soon.

Si eu cu cine votez?

Colind strazile Brasovului. O mare de portocaliu imi inunda privirea. Decoratiuni de Craciun? Ma opresc in fata unei “podoabe” dreptunghiulare imense, din mijlocul careia o pereche de ochi veseli incearca sa ma hipnotizeze. Mos Craciun?

Nu. Parlamentarul Y. Primul gand care imi strabate conexiunile neuronale: cine, pentru numele lui Dumnezeu este acest Parlamentar Y si…dece imi suna cunoscut mirificul nume?

Alegeri. Da. Fericirea care pusese stapanire pe mine in momentul in care ma convinsesem ca aterizase si Craciunul in micul nostru oras, dispare. Alegeri.

Ajunsa acasa, inghetata pana in maduva oaselor, aprind televizorul. Stiri; titlul care ocupa jumatatea inferioara a ecranului: “Criza economica pune stapanire pe Romania”. Reporterul inghesuit pe un sfert de cadru, care incearca sa dezvolte afirmatia, se balbaie de frig: “…p-primaria Brasov n-nu are fonduri suficiente pentru impodobirea orasului cu luminite de Craciun, ca in anii anteriori.”.

Frumos. Genial! Cum de nu imi imaginasem asa ceva?! Ar fi fost absolut incredibil ca sarmana primarie sa aiba fonduri pentru o sarbatoare atat de nesemnificativa precum Craciunul. O nimica toata, ce-i drept!

Alegerile! Da, acesta este un eveniment cu adevarat crucial! Ce s-ar fi facut saracii brasoveni in lipsa fabuloaselor afise “minuscule”, agatate prin fiecare colt semiobscur al orasului? Categoric nu ar fi stiut cu cine sa voteze! Nici nu sunt mentionati “putinii” candidati din zece in zece minute pe toate posturile radio si TV.

Nu-i nimic. Ultima noastra speranta consta in fondurile stranse pentru caciulitele de Mos Craciun, care pot fi agatate cu usurinta deasupra capului Parlamentarului Y impreuna cu “gasca” acestiua, care dupa cum tine sa mentioneze citatul negru pe portocaliu: “Vor binele Brasovului.”.

-Metamorfoza unei coli de cerere-

Statea singur in camera semiobscura, asezat pe scaunul invelit in piele purpurie; lumina focului din semineu se juca cu trasaturile fetei imbatranite de ganduri. Varful stiloului dansa pe bucata de hartie, intinsa pe genunchi:

“Domnule D.,

Subsemnatul I. …”

Nu! De ce sa fie el nevoit sa ii faca ei o favoare…EI? – Ea, cea care nu da niciodata, dar ia intotdeauna; ea, cea care nu intreaba niciodata, dar primeste raspunsuri; ea, cea care…NU! Nu este ea cea din pricina careia el nu a mai fost capabil sa iasa din casa de zile intregi? Nu este EA cea care i-a smuls inima direct din piept si a stors-o de orice picatura de iubire ramasa inauntru? Fusese sigur zile in sir ca ea va fi motivul mortii sale premature.

- Ce ganduri infantile, isi zise el, parca abea trezindu-se dintr-un vis. Ce ganduri infantile! repeta el. Moarte? In nici un caz! Tinerete, frumusete, inteligenta, avere – toate imi apartin si toate fac parte din viata, nu din moarte! Ce ganduri infantile!

Aratatorul mainii drepte se departa de degetul mijlociu; stiloul lovi pamantul.

Dintr-o strangere de pumn, bucata maronie de hartie se transforma intr-un mic bulgare sifonat, care, parca prinzand aripi, zbura pana ce atinse flacarile vesele ale semineului. Surprins de caldura cu care fusese primit, bulgarele se rusina si se facu mic…mic…cenusa. In acel moment focul se inteti, iar lumina imprastiata in incapere deveni mai puternica.

- Traiesc! Exclama cel al carui mana aruncase hartia mototolita in mijlocul flacarilor. Am renascut! Ca un Phoenix…din propria cenusa! Traiesc din nou!

In zorii urmatoarei zile menajera intra in camera si gasi stapanul casei…mort.

In poalele trupului neinsufletit se afla o bucata de hartie, pe care erau scrijelite urmatoarele cuvinte:

“ 'Domnule' Dumnezeu ,

Subsemnatul I., as dori sa Va rog sa imi acordati

dreptul de a pune capat suferintei mele aici si acum!”

-EgalitatE-

Te admir,
te ador-
totul de la distanta, desigur.
Nu te pot avea,
nu iti pot starni interesul.
Nu voi fi niciodata importanta in ochii tai.
Tu-idolul meu.
Eu-nimeniul tau.
Idolul tau-mai presus
decat orice este bun sau rau.
Tu-zeitate.
Eu-banalitate.
Geniul tau ma atrage,
ma fascineaza.
Nivelul meu te lasa indiferent,
te indeparteaza.
Totusi, exista banalitate mai banala
decat banalitatea mea,
si geniu mai genial
decat genialitatea ta.
Astfel, avem ceva in comun:
Eu-geniala prin banalitatea mea.
Tu-banal prin genialitatea ta.
-ambii mintiti de catre mentalitate.

-Saturday Night Fry.-

Today's topic:Stephen Fry.

'Who on earth is this Stephen Fry figure?'-You might ask(especially if you live in Romania, as I do). Here are the first things one should know about him:

'Stephen John Fry (born 24 August 1957) is an English humorist, writer, wit, actor, novelist, filmmaker and television presenter.' (Wikipedia)

...but he also happens to be one of the people I admire, one of the people I would just looove to meet(although I know that will never happen, for who would ever come to Romania?! And if so, who am I to even get the pleasure of HIM talking to me?!).

Why I admire him? Many reasons, I guess. I find him brilliant! I could listen to him talk for hours-not only because of the things he says, but also because of the way he says them!-AND he also writes the most genious essays(I might be wrong on this one, but I know I love them!). Actually, there is nothing he doesn't do.

So, if any of you would like to find out more about him, you could just Google him up...or try YouTube.

P.S.:The picture you see on your right is one of my drawings(if you find it grotesque, I apologise, for I'm not the best portrayer I've ever met!) of Stephen Fry.